Luni, 13 Ianuarie 2014, am jucat primul joc din acest an – “Eu nu sunt un obstacol!”. Un joc care promitea să ne înveţe despre ce înseamnă să lucrezi într-o echipă şi să fii conştient de toate etapele procesului de dezvoltare al unui produs.

Produsul ce trebuia creat era o pereche formată dintr-o barcă si o pălărie făcute din hârtie, având anumite desene făcute pe ele. Scopul echipei, era acela de a crea cât mai multe astfel de perechi, fără a avea prea multe pierderi de timp sau resurse de papetărie.

Au participat 7 curajoşi, care au primit cate un rol. Fiecare din aceste roluri reprezentau oamenii care trebuiau să îndeplinească un anumit task din procesul nostru de creaţie. Iar după distribuirea lor pe rolurile alese, fiecare curajos şi-a făcut treaba atât de bine pe cât s-a priceput.

Au fost 3 sprint-uri cu durată de 5 minute, fiecare din acestea fiind urmat de o retrospectivă în cadrul căreia echipa a analizat rezultatele şi a încercat să găseasca soluţii pentru problemele întâmpinate

In primul sprint echipa a considerat că 4 perechi pot fi duse la bun sfârşit fara a avea prea multe probleme. Asta s-a şi întâmplat, căci echipa a livrat ceea ce a promis.. însă timpii irosiţi între etapele procesului şi timpul de la final după ce au realizat şi ultima pereche nu au adus un beneficiu clientului. Iar soluţiile pe care le-au gasit în urma retrospectivei au fost redistribuirea muncii între anumite roluri şi crearea unui ritm de muncă.

Pentru cel de-al doilea sprint, ambele soluţii au fost implementate cu succes. Iar estimarea (mai mare de această dată) de 5 perechi de barca/pălărie a fost una corectă, echipa reuşind să-şi atingă scopul. Cu toate acestea unele roluri, cum ar fi cel de arhitect, programator, programator UI au blocat procesul şi din aceasta cauza s-a pierdut mai mult timp în producţie. In urma retrospectivei, echipa a ajuns la concluzia că intreg procesul de dezvoltare ar trebui regândit astfel încât întreaga echipă să ajute arhitectul, programatorul si programatorul UI. In lumea reala, o astfel de soluţie este acceptată şi încurajată de multe organizaţii.

Cu o soluţie nouă la problemă, echipa privea cu ochi buni cel de-al treilea sprint, ultimul. Clientul însă avea planuri măreţe: voia de această dată mai mult decat a livrat echipa în sprintul anterior. Deşi aşa ceva nu se întâmplă în lumea reală, nu? După o scurtă discuţie, cei 7 curajoşi au acceptat şi echipa a lucrat în ritm alert şi a reuşit să livreze cantitatea de produs dorită.  Iar clientul a fost unul fericit!

In momentele cheie, echipa a reuşit să identifice punctele “problemă” din cadrul procesului şi a ajuns în scurt timp la o soluţie optimă şi la un ritm de lucru la „capacitate maximă” şi cu rezultate foarte bune până la sfârşitul jocului.

Povaţa jocului: încearcă să analizezi procesul de dezvoltare din care faci parte, încearcă să observi problemele şi dacă poţi, schimbă ceva. “Căci un lanţ este la fel de puternic cât este şi veriga lui cea mai slabă.” (Teoria Constrângerilor)

Eu, personal, le mulţumesc curajoşilor şi îi aştept la următorul joc Agile.

 

Andreea Barbu            Articol scris de Andreea Barbu în 22 ianuarie 2014.

Găsiți mai multe informații despre Andreea Barbu pe pagina membrilor AgileHub.