Sponsori unici la cursurile AgileHub – Pentru companii

Am creat în AgileHub mai multe moduri prin care fiecare dintre voi poate ajuta la continuarea educației gratuite de calitate.

Una dintre opțiuni este susținearea cursurilor. Cursurile pe care le organizăm în mod regulat sunt deschise sponsorizărilor unice, fiecare curs putând avea cel mult un sponsor.

Firmele aleg cursurile sau atelierele din catalogul publicat și promovat pe site-ul nostru, și își exprimă intenția de sponsorizare.  Atunci când evenimentul va fi organizat, AgileHub va publica logoul firmei pe pagina de înscriere, va aminti numele sponsorului la începutul evenimentului, va așeza rollup-ul acestuia în sală și va rula în pauze cu ajutorul proiectorului clipul companiei.

În urma acestei sponsorizări, AgileHub-ul va asigura sala de curs, masa și protocolul participanților, transportul și cazarea formatorului. Pachetele de sponsorizare diferă în funcție de durata evenimentului:

  • 500 Euro pentru prezentări și cursuri de până la jumătate de zi
  • 1000 Euro pentru cursurile de o zi și două zile.

Este important de precizat că această schimbare nu va influența procesul actual de organizare a evenimentelor:

  • înregistrările se vor face exact ca până acum, prin www.AgileHub.ro,
  • alegerea participanții, a formatorului și conținutul cursurilor vor fi, ca și până acum  exclusiv de către AgileHub.
  • iar datele cu caracter privat vor râmâne doar în proprietatea AgileHub, sponsorul neavând acces la ele.

În vederea unui proces eficient de sponsorizare, am pus la dispoziția dumneavoastră un formular, iar după trimiterea informațiilor de care avem nevoie, atât pentru semnarea contractului de sponsorizare cât și pentru promovarea dumneavoastră.

 

 

 

Sponsori unici la cursurile AgileHub

Anunță-ți prietenii!
Tags: , , , , ,
0