[vc_row][vc_column width=”1/3″][vc_column_text]

Camelia

Camelia, cofondatoare a AgileHub, pasionată de leadership, de vorbitul în public și de interacțiunile dintre oameni, își dorește să evidențieze latura umană a IT-ului. Călătoria în lumea agilă și-a început-o în Germania, unde a acumulat experiența ca și Scrum Master, fiind în prezent agentul de tranziție către valorile și principiile agile într-o firmă de IT din Brașov. Tot în Germania a fost membru al clubului Toastmasters „Esprit de Corps” Frankfurt, iar astăzi este vice-președinte în clubul Toastmasters Brașov, unde se ocupă de planul educațional al membrilor și de coordonarea acestora. Și-a început aportul la AgileHub prin consolidarea strategiei și pregătirea comunității prin cursurile de Scrum, dar contribuțiile ei sunt departe de a se opri aici.

Andreea

Andreea a făcut primii săi pași în lumea agilă în 2011, moment în care a trecut de la programarea Java la rolul de Scrum Master. Ulterior s-a certificat și-a devenit membru activ în diverse grupuri pasionate de agilitate din București. Primele sale contribuții în comunitatea AgileHub au fost atelierele cu caracter ludic special create cu scopul facilitării învățării noilor aptitudini necesare echipelor autoorganizate. Astăzi, Andreea își continuă călătoria agilă ca Scrum Master într-o firmă de IT, ca formator de Scrum și prin valoroasele contribuții pe care le aduce AgileHub-ului.

Găsiți mai multe informații despre Andreea pe profilul de LinkedIn.

Razvan

Răzvan a intrat în domeniul IT în urmă cu mai mult de 10 ani, căutând libertatea şi puterea de a schimba lumea virtuală şi cea reală. Lucrând pe multiple tehnologii şi având diferite roluri şi-a dezvoltat abilităţi tehnice dar mai ales colaborative. Astăzi are rolul de Scrum Master in cadrul unei companii multinaţionale.
Vrea să facă soft de calitate pentru oameni, cu oameni motivaţi şi implicaţi. Investeşte şi crede în oameni, în echipele cu care lucrează, în cei care vor să inveţe şi să transforme lumea.

[/vc_column_text][/vc_column]

[vc_column width=”1/3″][vc_column_text]

Cornel

Cornel, cofondator al AgileHub, este CTO într-o companie internațională și managerul departamentului de consultanță în cadrul aceluiași grup. Fiind un susținător înfocat al managementului agil, a maximizat utilitatea activităților în numeroase organizații de talie importantă prin implementarea unor seturi de reguli precum Scrum și Kanban. În opinia lui, implicarea în contribuțiile cu caracter educativ este ca și cum ai fi martorul inevitabilei metamorfoze a sistemului educativ, precursoarea mult așteptatului big bang educațional. Mai multe despre Cornel Fătulescu pe blogul său personal.

Vasile Putina

Vasile este Agile Coach și coordonator al programului de agilizare într-o companie internațională. Pasionat de agilitate și coaching, a ajutat multiple echipe și clienți să maximizeze valoare livrată utilizatorilor finali. Fiind de 15 ani în IT, a reușit să obțină o viziune multilaterală asupra acestui domeniu prin experiența acumulată în calitate de lector universitar, programator în diferite limbaje, Scrum Master, manager, animator de cursuri Agile și coach. În opinia lui, agilitatea este despre oameni și capacitatea lor de a-și depăși limitele fiind ghidaţi de un set de valori.
[/vc_column_text][/vc_column]

[vc_column width=”1/3″][vc_column_text]

Irinel MATEI Trainer TDD

Irinel MATEI, cofondator al AgileHub, are și rolul de CTO în cadrul unui startup din domeniul bursier. Cu rădăcini bine ancorate în programare, Irinel a susținut numeroase sesiuni de formare pe diverse teme precum: Test Driven Development, Behavior Driven Development, Web Security, .NET Web Development, .NET Frameworks, etc.

Aportul substanțial în AgileHub a început prin implicarea sa în cofondarea asociației, prin organizarea cursurilor și evenimentelor tehnice (Global Day of Coderetreat, Programatori la Înălțime, cursuri de TDD, Hackatoane) dar și prin stabilirea strategiei AgileHub impreună cu colegii săi cofondatori.

Găsiți mai multe informații despre Irinel pe profilul lui de LinkedIn.

Dan Radoiu

Dan Rădoiu, Agile coach și coach profesionist, este un consultant cu peste 20 de ani de experiență în mediul IT ca software developer, requirements engineer, database administrator, project manager, Scrum Master, și nu în ultimul rând, ca trainer și mentor, atât pentru partea de hard skills, cât și pentru cea de soft skills.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]