Transfer bancar:

RO45 BTRL RONC RT0V 2628 9601

Direcționare 2%:

CUI 33086548 RO45 BTRL RONC RT0V 2628 9601
 
Comunitate , vocație și educație!

Categorii arhivate Cursuri

Curs de agilitate gratuit – Brașov

Training Scrum

Termenul de agilitate folosit într-un context IT a apărut în 2001 odată cu manifestul agil creat de 17 autointitulați anarhiști organizaționali. Manifestul avea să îmbine caracteristicile comune diverselor metodologii și cadre organizaționale care-și dovediseră deja utilitatea (Extreme Programming, SCRUM, DSDM, Adaptive Software Development, Crystal, Feature-Driven Development, Pragmatic Programming). De atunci, agilitatea, așa cum este definită în manifest, a devenit cunoscută ca fiind abilitatea de a se adapta cu grație, rapid și ușor.

Cui i se adresează acest curs?

Cursul este gândit în așa fel încât să răspundă nevoilor de înțelegere ale tuturor actorilor implicați într-un proiect IT, începând de la ideea produsului până la crearea echipei sau lansarea produsului în producție:

  • tehnicieni: programatori, arhitecți, responsabili cu calitatea tehnică, ingineri calitate, graficieni,
  • oameni orientați spre înțelegerea și dezvoltarea exigențelor funcționale: responsabil produs, analiști, oameni de marketing sau responsabili cu testarea,
  • responsabili cu organizarea: lideri de echipă, șefi de proiect sau directori de departament IT.

În acest curs vei învăța despre:

  • valorile și principiile agile,
  • procese empirice, PDCA, procese iterative și procese incrementale,
  • o trecere în revistă a cadrelor și metodologiilor agile cele mai populare (XP, Scrum, Kanban),
  • sisteme de tip trage (pull) față de sisteme de tip împinge (push),
  • provocări în adoptarea agilității,
  • caracteristicile echipelor agile,
  • planificarea unui proiect agil.

Metoda de predare

Tranziția către agilitate s-a dovedit adesea ca fiind un proces anevoios, ceea ce justifică necesitatea exemplificării valorilor și principiilor prin exerciții cu caracter ludic. Astfel, vom profita de fiecare minut petrecut împreună pentru a învăța jucându-ne!

Materiale necesare

Vă așteptăm la curs doar cu voie bună și deschidere la învățare! Nu aveți nevoie de laptop sau alte echipamente și materiale.

Derularea evenimentului

  • Durata: 1 zi
  • Program: intervalul orar va fi anuntat pe email participantilor
  • Pauze: între exerciții + pauza de masă 13:00-14:00
  • Comunicarea: limba română
  • Materialele de curs: în urma participării la curs, veți primi pe e-mail varianta electronică a materialelor folosite
  • Loc: Anticafe AgileHub.
  • Auditoriu: minim 5 participanți
  • Formatori: mai multe informații pe pagina echipei formatorilor.

curs de agilitate gratuit

Etichete: ,

Invitație sponsorizare Coderetreat – 14 Noiembrie 2015

GDCR2015_1

AgileHub-ul a pregătit pentru firme următoarele pachete de sponsori pentru Global Day Of Coderetreat din 14 noiembrie 2015:

PozaGrup

Gold – 600€

  • logo pe pagina evenimentului pe site-ul AgileHub + link spre site-ul firmei
  • roll-up la eveniment
  • anunțarea sponsorului la inceputul evenimentului

Diamond – 1000€

  • anunțarea sponsorului după prânz și la finalul evenimentului
  • în toate pauzele rulează pe retroproiector un clip cu numele sponsorilor Diamond
  • prezentarea firmei timp de 10 minute din partea unui reprezentant al acesteia
    + Gold

Alte informații:

  • Descrierea „Global Day Of Coderetreat” este publicată aici.
  • Înscrierile cursanților se fac aici.
  • Informații despre animator se găsesc aici.

Sponsorizările nu sunt restricționate la aceste pachete, și oricine vrea să susțină inițiativa noastră de a dezvolta și promova IT-ul brașovean sau un anumit eveniment, poate să ne contacteze prin formularul de contact sau să sponsorizeze direct în contul deschis la banca Volksbank

Nume titular: ASOCIATIA AGILEHUB

CIF:   33086548

IBAN: RO30VBBU2511BR2628962701

Invitație sponsorizare Coderetreat – 14 noiembrie 2015

Etichete: , , , , ,

Curs de Kanban la AgileHub în acest weekend

Training Scrum

Astăzi urmează să țin primul curs de Kanban din acest an la AgileHub, și ca de fiecare dată înainte de curs, îmi încep ziua dimineața devreme cu revizuirea materialelor, recitesc feedbackurile de la ultimele sesiuni și mă încarc cu energie pozitivă. Iar de această dată, mai mult ca în oricare altă zi, cu durere în gât și alte simptome de răceală, am nevoie să mă revitalizez bine înainte să plec de acasă. Și cum aș fi putut face mai bine acest lucru decât uitându-mă la pozele din cursurile trecute și aducându-mi aminte de bucuria și interesul participanților.
Curst de Kanban - AgileHub - septembrie 2014
Acum mă simt mult mai bine. Aveam nevoie să-mi aduc aminte de oamenii care vor schimba încet-încet IT-ul brașovean, și nu doar la nivel de fațadă, altfel s-ar fi văzut deja, ci în profunzimea sa. Dacă AgileHub-ul își continuă misiunea de a dezvolta valorile și principiile agile, și nu avem niciun gând să ne oprim, în cel mult doi ani, vor fi puține acele persoane care nu vor fi primit măcar un curs prin intermediul asociației noastre. Și fără niciun calcul minuțios în prealabil, văzând câți contribuitori ni s-au alăturat și câte proiecte frumoase avem în strategia acestui an, transformarea nu are cum altfel decât să se accelereze.

Training Kanban AgileHub 20150314

Ne vedem la curs!
Cornel FătulescuArticol scris de Cornel Fătulescu în 14 Martie 2015. Curs de Kanban la AgileHub în acest weekend.Găsiți mai multe informații despre Cornel Fătulescu pe pagina membrilor AgileHub sau pe blogul său personal.

Etichete: ,

Primul curs ASP.NET MVC din acest an la AgileHub

Curs ASP.MVC Andrei RÎNEA AgileHub 2015 februarie - micșorat

În 21 februarie 2015, Andrei Rînea a revenit la Brașov pentru cea de-a 3-a ediție a cursului ASP.NET MVC4. Locurile s-au epuizat în câteva ore reconfirmând interesul și nevoia pentru acest tip de eveniment. Așa constatăm cu mândrie că nevoia pentru cursurile AgileHub se menține și în 2015.

Curs ASP.MVC Andrei RÎNEA AgileHub 2015 februarie - micșorat

 

De altfel, și la cursul de SCRUM organizat de Agile Hub în același weekend situația a fost aceeași, locurile disponibile epuizându-se în mai puțin de 6 ore. Ca de obicei, atmosfera a fost foarte plăcută cu un plus notabil adus de sala de curs, lucru posibil cu ajutorul Siemens Convergence Creators, sponsorul unic la eveniment.

Siemens-CVC-RGB

În cadrul cursului, Andrei a prezentat aspectele teoretice alternând cu sesiuni practice exemplificatoare. Ritmul a fost foarte bun iar la sfârșitul zilei cursanții au finalizat o aplicație de gestiune a contactelor, echipată cu capabilități de validare, securitate și filtrare.

Feedbackul participanților:

  • „Curs foarte bine structurat, prima dată bazele teoretice apoi o parte practică extinsa, utilă dpdv profesional.”
  • „Prezentare impecabilă; formatorul a fost deschis la întrebări și a răspuns potrivit nivelului de cunoștințe al fiecărui cursant. A prezentat aspecte interesante și relevante atât pentru avansați cât și pentru începători.”

Răzvan BrînzilăArticol scris de Răzvan Brînzilă în 22 Februarie 2015. Primul curs ASP.NET MVC din acest an la AgileHub Găsiți mai multe informații despre Răzvan pe contul său de LinkedIn.

Etichete: , ,

O nouă direcție: AgileHub la Facultate

Curs ASP.MVC Andrei RÎNEA AgileHub 2015 februarie - micșorat

Dimineața devreme … ora 6:00, afară ninge, e înca întuneric și pun pariu că e tare frig. Mă trezesc cu greu și după câteva secunde imi amintesc de ce am pus ceasul să sune la acea ora imposibilă: la 7:30 AM am ore cu stundenții de anul II, le predau Java … încep să zâmbesc și parca nu-mi mai pare asa greu ridicatul din pat. Îmi place mult să predau atât lor cât și celor de la Master (cu ei am ore de Hibernate seara, e un pic mai bine). De fiecare dată, in fiecare grupă sunt câțiva studenți din cale-afara de isteți si curioși …

E 9 Octombrie 2014 și sunt în Amfiteatrul din corpul P; e plin de studenți si în mintea mea rulează imaginile din 2008 descrise mai sus.

Acum reprezint AgileHub și urmează să propun studenților de anul II cursul                “Leadership – Agilitate – Scrum”. Nouă Firme de IT și un ONG răspund “Prezent” la întâlnirea cu aceștia și fiecare propune câte un curs în încercarea de a-i aduce cât mai repede la realitatea lumii IT și de a le arăta că au de unde alege, că piața IT brașoveană este interesată de ei. Fiecare a pregătit câte o prezentare de 20 de minute.

Dorim să stârnim curiozitatea în sufletele lor. Le spunem că e o ocazie de care ar trebui să profite, “pe vremea noastră ” nu veneau firme să ne propună cursuri ce se continuă cu stagii de practică…. și printre toate aceste prezentări tehnice, cu limbaje de programare de care nici nu am auzit și nume de tehnologii la fel de exotice pentru mine, vine și rândul meu.

Eu le propun un curs non-tehnic (nouă prezentări tehnice sunt suficiente): un curs de Leadership, despre ce înseamnă Aglitate și cadrul de lucru Scrum. Încep prin a le spune că în prezentarea mea nu vor găsi raspunsuri ci vreau să ridic intrebări la care vom gasim împreună răspunsurile la curs … dacă se înscriu.

IMG_6465

Cu mare bucurie am aflat că sunt doritori pentru acest curs și că începând cu semestrul II mă voi întâlni cu ei 4 ore pe săptămână, timp de 10 săptămâni. Este primul curs de acest gen la Facultatea de Mate-Info și cred ca e extrem de util ca studenții să-și însușească cât mai devreme principiile agile, noțiunea de leadership, ce este un Leader, cum se comportă acesta, importanța pro-activității, a transparenței și sincronizării muncii în echipă.

Și toate aceste lucruri le vom învăță și le vom pune în practică cum altfel, decât prin joacă.

la_joaca

De abia aștept să-i cunosc!

În cazul în care sunteți studenți la Facultatea de Mate-Info și sunteți interesați de această temă, puteți lua legătura cu d-na Anca Vasilescu pentru a vă înscrie.

 

Camelia CodarceaArticol scris de Camelia Codarcea în 29 Octombrie 2014.Găsiți mai multe informații despre Camelia pe pagina membrilor AgileHub sau pe LinkedIn.

 

Etichete: , , , , , , ,

O primă colaborare între AgileHub și Clusterul pentru inovare și tehnologie. Festivalul de Tehnologie Brașov: ALT FESTIVAL.

descrierea_ALT_FESTIVAL

În anunțul precedent, vorbeam despre o posibilă colaborare cu Cluster-ul pentru inovare și tehnologie, și încet-încet aceasta se concretizează. AgileHub-ul este co-organizator la ALT FESTIVAL,Festivalul de Tehnologie Brașov alături de Cluster, inițiatorul acestui eveniment.

AgileHub - ALT BRAȘOV

De ce contribuim la ALT FESTIVAL?

Viziunea asociației noastre constă în dezvoltarea și promovarea IT-ului brașovean, iar dacă de educația gratuită ne-am preocupat intensiv, promovarea Brașovului ca centru de IT s-a realizat indirect, prin succesul nemaipomenit de care s-au bucurat activitățile noastre. În urma cursului de Kanban din septembrie anul acesta, Dani, unul dintre participanți, îmi spunea că a fost uimit să vadă persoane din alte orașe la noi la curs. Și pe noi ne-a surprins când acest lucru s-a întâmplat încă de la primul curs, acum a devenit o obișnuință. Ne dorim ca întreaga Românie să audă de IT-iștii noștri și de potențialul imens al acestei regiuni, iar acest eveniment este o ocazie unică în acest sens.

Care sunt responsabilitățile AgileHub-ului?

Cum puteam susține altfel decât prin educație? Andrei RINEA va ține un curs de inițiere în dezvoltarea aplicațiilor pentru platforma Windows Phone. Irinel MATEI va fi facilitatorul unui Hackathon, iar Camelia CODARCEA va ține un curs despre Agilitate și Leadership.

Despre toate acestea veți afla mai multe în curând, înscrierile realizându-se pe site-ul nostru cu care ne-am obișnuit deja publicul.

Cum pot obține mai multe informații despre ALT FESTIVAL?

Evenimentul va avea loc în perioada 21-23 noiembrie, agenda fiind disponibilă pe site-ul ALT BRAȘOV. O descriere succintă poate fi găsită și în broșura alăturată.

descrierea alt festival www.agilehub.ro

 

Cornel FătulescuArticol scris de Cornel Fătulescu în 28 Octombrie 2014. O primă colaborare între AgileHub și Cluster-ul pentru inovare și tehnologie. Festivalului de Tehnologie Brașov: ALT FESTIVAL.Găsiți mai multe informații despre Cornel Fătulescu pe pagina membrilor AgileHub sau pe blogul său personal.

Etichete: , ,

Primul meu curs la AgileHub. Introducere în dezvoltarea aplicațiilor web.

Curs tehnic AgileHub

Ideea cursului mi-a venit în cadrul firmei, într-un moment în care s-a propus să facem câte o prezentare colegilor pe o temă la alegere. Scopul era atât să ne îmbunătățim abilitățile de comunicare, de exemplu, vorbitul în public, cât și să învățăm lucruri noi. Un coleg a ales să ne vorbească despre „arhitectura unei aplicații web”. Prezentarea a fost bună, însă am putut remarca că nu îi erau clare mecanismele principale, deși lucra la aplicații web de o bucată de timp.

Scopul cursului este înțelegerea acestor mecanisme care stau la baza oricărei aplicații web și crearea acelei imagini de ansamblu absolut necesare oricărui dezvoltator web profesionist:  cum se interpretează și execută diversele limbaje, middleware-ul necesar, protocoale de comunicare, ș.a.m.d.

În urma acestui curs, un programator va putea aprofunda fiecare piesă a puzzle-ului, extinzând prototipul simplist pe care îl vom realiza de-a lungul cursului într-o aplicație mai bogată.

Abia aștept să ne vedem la curs!

Marieta CristeaArticol scris de Marieta Cristea în 08 Octombrie 2014. Primul meu curs la AgileHub. Introducere în dezvoltarea aplicațiilor web. Găsiți mai multe informații despre Marieta pe pagina formatorilor web.

 

Etichete: , , ,

Primul an AgileHub

A trecut aproape un an de la primul curs Scrum organizat de AgileHub, în 31 August: primul an AgileHub.

Știți deja că noi promovăm agilitatea ca mod de viață, nu doar la locul de muncă, iar unul din principiile agile este acela de a lua răgaz, la intervale regulate de timp, pentru a reflecta asupra a ceea ce s-a întâmplat și a gândi strategia pentru următoarea perioadă.

Punem în practică acest principiu și am facut atat o radiografie a ceea ce a însemnat acest an pentru noi cât și directiile pe care vom merge de acum incolo.

Am început cu dorința de a răspândi principiile agile și a le vedea implementate în cât mai multe firme. Am organizat cel putin câte un curs de Scrum pe luna iar
apoi, pe rand, tot mai multe cursuri tehnice (istoricul cursurilor), care au fost posibile doar pentru că persoane care au participat la programele noastre au fost plăcut surprinse de
calitatea pe care o oferim și de seriozitatea cu care punem în practică misiunea noastră , astfel încât au dorit să se ni se alăture și să dea mai departe cunoștințele pe care le au.

Cu totii, atât echipa AgileHub cât și colaboratorii, am fost voluntari și am tinut toate aceste cursuri gratuite din placere și din dorința de a crește împreună. Cu această ocazie mulțumim tuturor celor care s-au implicat și dorim ca pe viitor să acoperim în primul rând cheltuielile trainerilor care vin din alte orașe, iar apoi să răsplătim munca celor care se implica în activitatile AgileHub: traineri, facilitatori, organizatori  astfel încăt să putem asigura constanța și continuitatea promisă vouă.

Vom menține organizarea independentă și gratuitatea programelor noastre așa cum am declarat la început, vom îmbogăți atât curricula cursurilor tehnice cât și pe cea de leadership și management agil şi ne vom axa dezvoltarea economică pe următoarele direcții de venit:

  • sprijin individual al celor care doresc să ne susțină prin donații
  • sponsorizări din partea firmelor pe baza diferitelor pachete pe care le vom publica curând
  • magazin AgileHub
  • programe personalizate de educație pentru diferite firme și organizații.

În ultima perioadă AgileHub a primit propuneri de a ține cursuri pentru diferite firme, atât din Brașov cât și din alte orașe. Credem că o astfel de activitate este în concordanță cu scopul organizației noastre şi în același spirit al transparentei cu care v-am obisnuit, anunțăm că vom răspunde pozitiv acestor cereri doar cu contributorii care iși doresc să facă acest lucru, să țină cursuri dincolo de spațiul public și gratuit al AgileHub, spațiu deschis tuturor celor care se înscriu prin site-ul nostru.

La Multi Ani AgileHub!

 

 

 

Etichete: , , , ,

Programatori la înălțime – încă un succes pentru IT-ul Brașovean

Programatori la înălțime 2

La cursul Programatori la înălțime ne-am dorit să creăm un mediu neutru, sigur și favorabil experimentării noilor practici agile. Datorită sponsorilor, am reușit nu doar să le oferim aceste condiții, dar să-i și ținem concentrați în acest joc cu caracter pur educațional, asigurându-le fursecurile, prânzul, cafelele și apa.

Programatori la înălțime - sesiunea 1 - 1 - mică

Rezultatele au fost pe măsură. Ne-au confirmat cei 20 de programatori prezenți la eveniment prin feedbackurile lor.

Programatori la înălțime 14 - feedback

„Am încercat să facem o aplicație de la cap la coadă. Două din șase echipe au și reușit. Ceea ce este foarte bine. De fapt, mai puțin conta dacă reușeam să facem aplicația sau nu, scopul principal fiind să descoperim noi moduri de lucru. Cursul ne-a subliniat încă o dată nevoia formării oamenilor în TDD și BDD. Motiv pentru care cred că ar trebui să organizăm mai multe cursuri pe TDD în viitorul apropiat.” Ne-a declarat Irinel, co-fondator AgileHub.

Programatori la înălțime - sesiunea 1 - 3 - mică

Este deja al doilea eveniment AgileHub la care particip”, ne spune Ilie V., și nu a fost singurul. Marius C. și Viorel S. ni s-au alăturat pentru a treia oară, participând la ASP MVC, TDD și respectiv Scrum și TDD. După mai mult de 8-6 luni de când ne-au dat un feedback extraordinar pentru cursurile de Scrum, Bogdan M., Vasile B. și Vlad I. au venit la primul curs tehnic cu Irinel. Marieta C. a fost și ea la Esența Scrum, Ioana B. la cursurile de Java, în timp ce Iulian O. a venit să-și consolideze abilitățile câștigate la cursul de TDD.

Din acest motiv nu ne mai miră când participanții ne scriu în formularele de feedback: „cineva mi-a recomandat să vin la cursurile AgileHub”. Da! Așa vine lumea la evenimentele AgileHub: prin recomandări.

Programatori la înălțime - sesiunea 1 - 2 - mică

Mulțumim! Mulțumim că ați venit să învățați alături de AgileHub. Cât pentru cei cărora nu am reușit să le răspundem încă în materie de cursuri, este doar o chestiune de timp. Până atunci însă, vom lua o scurtă pauză în luna august să ne bucurăm și noi alături de familiile noastre și să ne încărcăm bateriile. Ne vedem în septembrie!

Programatori la înălțime 1 Programatori la înălțime 2 Programatori la înălțime 3 Programatori la înălțime 4 Programatori la înălțime 5 Programatori la înălțime 6 Programatori la înălțime 7 Programatori la înălțime 8 Programatori la înălțime 9 Programatori la înălțime 10 Programatori la înălțime 11 Programatori la înălțime 12 Programatori la înălțime 13

Cornel FătulescuArticol scris de Cornel Fătulescu în 26 Iulie 2014. Programatori la înălțime – încă un succes pentru IT-ul Brașovean. Găsiți mai multe informații despre Cornel Fătulescu pe pagina membrilor AgileHub sau pe blogul său personal.

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Invitație sponsorizare eveniment „Programatori la înălțime”

banner-website-programatori la inaltime

AgileHub-ul s-a dovedit a fi partenerul în educație pentru peste 250 de persoane. În 10 luni, de când am inceput activitatea, am organizat 19 cursuri la care adăugăm 7 ateliere agile și 2 evenimente speciale precum Esența Scrum sau CodeRetreat. În afara atelierelor agile, participanții la cursurile noastre au trebuit să renunțe la măcar o zi din weekendul lor să învețe, ceea ce ne-a confirmat apetitul pentru studiu al IT-iștilor Brașoveni.

Pornind de la aceste gânduri am creat și un nou concept de eveniment numit „Programatori la înălțime”. Ne-am dorit să fie un fenomen de o altă anvergură și care să rămână în memoria participanților ca unul cu specific local dar la standarde internaționale. Așteptăm în jur de 50 de participanți și avem nevoie de sprijinul companiilor în vederea acoperirii costurilor. În acest scop am creat pachetele de sponsorizare descrise mai jos și o mapă de prezentare.

Gold – 350€

  • logo pe pagina evenimentului pe site-ul AgileHub + link spre site-ul firmei
  • roll-up la eveniment
  • anunțarea sponsorului la inceputul evenimentului

Diamond – 500€

  • anunțarea sponsorului după prânz și la finalul evenimentului
  • în toate pauzele rulează pe retroproiector un clip cu numele sponsorilor Diamond
  • prezentarea firmei timp de 10 minute din partea unui reprezentant al acesteia
    + Gold

Pentru o mai bună descriere a ceea ce reprezintă AgileHub și evenimentul „Programatori la înălțime”, am pregătit o prezentare pe care o puteți găsi accesând linkul: Mapa Programatori la înălțime
În totală transparență, sponsorizările nu sunt restricționate la aceste pachete, și oricine vrea să susțină inițiativa noastră de a dezvolta și promova IT-ul brașovean sau un anumit eveniment, poate să ne contacteze prin formularul de contact sau să sponsorizeze direct în contul deschis la banca Volksbank

Nume titular: ASOCIATIA AGILEHUB

CIF:   33086548

IBAN: RO30VBBU2511BR2628962701

 

Alte informații:

Descrierea „Programatori la înălțime” este publicată aici.

Înscrierile cursanților se fac aici.

Informații despre formator găsiți aici.

O primă invitație de participare poate fi găsită aici.

Etichete: , , , , , , , ,